Recursul lui Becali față de neadmiterea contestației la executarea pedepsei cu închisoare a fost respins

Redactor:
Otilia Ciocan
Recursul lui Becali față de neadmiterea contestației la executarea pedepsei cu închisoare a fost respins
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Recursul lui Gigi Becali față de neadmiterea contestației la executarea pedepsei cu închisoare a fost respins, luni, de Curtea de Apel București, decizia instanței în acest caz fiind definitivă.

Curtea de Apel București (CAB) a judecat recursul formulat de Becali la decizia Tribunalului Ilfov de respingere a contestației la executarea pedepsei cu închisoare.

Finanțatorul Stelei le-a spus judecătorilor că nu îl interesează soluția din dosarul în care contestă decizia Tribunalului Ilfov, arătând că nu vrea să mai fie adus în fața instanței.

„Cea mai mare rugăminte – că admiteți, că nu admiteți recursul – eu vă rog să nu mai dați un termen”, a spus Becali.

Acesta a solicitat instanței să îl lase să povestească „modul în care s-au desfășurat faptele”. Președintele completului de judecată i-a respins această solicitare, amintindu-i că este analizat recursul la decizia Tribunalului Ilfov, și nu fondul cauzei.

Motivul invocat de avocatul lui Becali în formularea constația la executarea pedepsei a fost acela că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) care l-au condamnat în dosarul „schimbului de terenuri cu MApN” nu aveau acces la informații clasificate.

„Niciunul dintre judecătorii care s-au ocupat de dosarul acesta nu au primit certificate de acces. Una este să ceri și alta este să primești efectiv, ca să fii un judecător competent legal să judeci cauza lui Becali.(…) Becali – și nu numai el, ci orice cetățean din țara asta – nu are cum să verifice procedurile pe care în secret conducerea ICCJ le realizează, împreună cu Serviciile Secrete, cu ORNISS-ul (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, n.r.), pentru verificarea unor judecători care pot sau nu pot să intre într-un dosar cu informații clasificate”, a spus avocatul Cătălin Dancu.

Avocatul a precizat că dosarul privind schimbul de terenuri dintre Gigi Becali și MApN nu a fost desecretizat, neexistând niciun document în acest sens.


Gigi Becali a cerut, luni, judecătorilor de la Curtea de Apel București să dea o soluție, de admitere sau respingere, pentru a nu mai fi adus la un nou termen în dosarul în care contestă executare pedepsei, în timp ce avocatul său a solicitat rejudecarea dosarului la Tribunalul Ilfov.

Curtea de Apel București (CAB) a judecat recursul formulat de Gigi Becali la decizia Tribunalului Ilfov de respingere a contestației la executarea pedepsei cu închisoare.

Gigi Becali le-a spus judecătorilor că nu îl interesează soluția din dosarul în care contestă decizia Tribunalului Ilfov, arătând că nu vrea să mai fie adus în fața instanței.

„Cea mai mare rugăminte – că admiteți, că nu admiteți recursul – eu vă rog să nu mai dați un termen”, a spus Becali.

Acesta a solicitat instanței să îl lase să povestească „modul în care s-au desfășurat faptele”. Președintele completului de judecată i-a respins această solicitare, amintindu-i că este analizat recursul la decizia Tribunalului Ilfov, și nu fondul cauzei.

Cătălin Dancu, avocatul lui Gigi Becali, a spus că în cazul în care recursul va fi admis, dosarul ce are ca obiect contestația la executare se va reîntoarce la Tribunalul Ilfov, pentru a fi rejudecat. Dacă această instanță va decide să admită contestația, mandatul de executare a pedepsei va fi nul, iar Becali va fi eliberat.

Motivul invocat de avocatul lui Becali în formularea constația la executarea pedepsei este acela că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) care l-au condamnat în dosarul „schimbului de terenuri cu MApN” nu aveau acces la informații clasificate.

„Niciunul dintre judecătorii care s-au ocupat de dosarul acesta nu au primit certificate de acces. Una este să ceri și alta este să primești efectiv, ca să fii un judecător competent legal să judeci cauza lui Becali.(…) Becali – și nu numai el, ci orice cetățean din țara asta – nu are cum să verifice procedurile pe care în secret conducerea ICCJ le realizează, împreună cu Serviciile Secrete, cu ORNISS-ul (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, n.r.), pentru verificarea unor judecători care pot sau nu pot să intre într-un dosar cu informații clasificate”, a spus Dancu.

Avocatul a precizat că dosarul privind schimbul de terenuri dintre Gigi Becali și MApN nu a fost desecretizat, neexistând niciun document în acest sens.

Procurorul de ședință a cerut respingerea recursului formulat de Becali, arătând că hotărârea Tribunalului Ilfov este legală și temeinică.

În 5 decembrie s-a judecat, la Tribunalul București, contestația lui Gigi Becali la executarea pedepsei, aceasta fiind respinsă ca „inadimisibilă”, întrucât a mai fost o dată soluționată, de Tribunalul Ilfov, instanța competentă în acest caz. Dosarul a ajuns la Tribunalul București pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că această instnață este competent să judece contestația.

Curtea de Apel București a decis definitiv, în 26 noiembrie, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de șase luni aplicat la pedepsele de trei ani de închisoare primite în dosarul „Valiza” și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale.

Gigi Becali s-a plâns atunci, în fața judecătorilor Curții de Apel București, de condițiile în care este transportat de la penitenciarul din Constanța la instanța din București, arătând că „plătește prețul celebrității” și trebuie să stea într-o cușetă în dubă, nu alături de ceilalți deținuți.

La finalul ședinței de judecată, Gigi Becali nu a mai fost dus la Penitenciarul Poarta Albă, din județul Constanța, în care își ispășește pedeapsa, în condițiile în care pe adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor au venit alte trei citații emise pe numele finanțatorului FC Steaua, pentru a se prezenta în fața judecătorilor bucureșteni în dosare care au termene în 5, 9 și 11 decembrie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din ANP.

Astfel, Gigi Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava, de unde va fi dus la instanțele bucureștene la cele trei termene de judecată.

Potrivit surselor citate, ANP a decis ca Becali să rămână la Penitenciarul Jilava până la termenul din 11 decembrie, apoi să fie dus înapoi la Penitenciarul Poarta Albă.

Gigi Becali a fost transferat, în 29 octombrie, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că după ce Curtea de Apel București a dispus definitiv, în 26 noiembrie, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de șase luni aplicat la condamnările de trei ani de închisoare primite în dosarul „Valiza” și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, s-a decis, în funcție de mai multe criterii, printre care și durata pedepsei, ca finanțatorul FC Steaua să execute pedeapsa în regim semideschis.

Decizia a fost contestată de avocați la judecătorul delegat de la Penitenciarul Jilava, aceștia cerând ca Gigi Becali să execute pedeapsa în regim deschis.

Potrivit surselor citate, contestația a fost admisă, Gigi Becali urmând să execute pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța.

Pavel Abraham, avocatul lui Gigi Becali, a declarat pentru MEDIAFAX că a introdus la Comisia de supraveghere de la Penitenciarul Jilava o cerere de modificare a regimului de detenție, respectiv din semideschis în deschis. Avocatul a precizat că respectiva comisie și, ulterior, judecătorul delegat au admis cererea, astfel că, la acest moment, regimul de detenție al lui Gigi Becali este unul deschis.

Abraham a menționat că acest regim de detenție nu îi permite lui Becali să meargă acasă, dar poate desfășura activități în interesul penitenciarului, în afara unității. Avocatul a precizat că Becali ar putea, spre exemplu, să execute servicii de pază a deținuților, în foișoarele închisorii, sau chiar să supravegheze deținuții ieșiți la muncă în afara penitenciarului.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×